In anul 2025, ANAF a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor lui Viorel Micula pana la concurenta unei sume de peste 2,03 mld lei, rectificata ulterior la suma de 1,294 mld. lei. Aceasta masura a fost luata in contextul disputei privind recuperarea unui pretins ajutor de stat stabilit de Comisia Europeana in anul 2015, reprezentat de despagubirile pe care statul roman a fost obligat sa le achite investitorilor suedezi Viorel Micula si Ioan Micula (alaturi de 3 companii infiintate de acestia) in temeiul hotararii ICSID din anul 2013, pentru incalcarea obligatiilor asumate prin Tratatul Bilateral de Protejare a Investitiilor incheiat intre Regatul Suediei si Romania.
In iunie 2025, Curtea de Apel Oradea a dispus anularea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii, retinand, in principal, incalcarea de catre organul fiscal a obligatiei de a motiva masura instituirii sechestrului, dar si alte nereguli privind procedura de modificare a deciziei initiale si de individualizare a bunurilor.
Asigurarea apararii dlui Viorel Micula in acest proces a fost realizata de o echipa de avocati, din partea Dragne si Asociatii, asistenta juridica si reprezentarea in fata Curtii de Apel Oradea si Inaltei Curti de Casatie si Justitie fiind realizata de Stelian Garofil, Managing Partner.