Vineri, 15 martie, Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar (ACJSFB) a organizat conferința „Noul Cod de Procedură Civilă – 1 lună de la intrarea în vigoare„. Ȋn cadrul acestei manifestări, avocații Ion Dragne, Managing Partner Dragne & Asociații şi prodecan al Baroului Bucureşti, şi Daniel Cȋrstea, Partener Dragne & Asociații, au prezentat principalele noutăți introduse de Codul de Procedură Civilă. Sesiunile de discuții au avut ca subiect principal procedura executării silite.
La conferință au participat Ianfred Silberstein – Preşedintele ACJSFB şi Directorul Juridic al BNR, alți membri din conducerea ACJSFB, precum şi reprezentanții departamentelor juridice ale celor mai importante bănci şi instituții financiare din Romȃnia.