Proiectul Blocului Național Sindical (BNS), care vizează modificarea Codului Muncii ȋn sensul de a-l face mai favorabil angajaților, a fost publicat săptămȃna trecută ȋn Monitorul Oficial (nr. 773/16.11.2012) – initiativa legislativă din 22 octombrie 2012 a cetățenilor pentru promovarea proiectului de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii.
Ȋn acest context, Daniel Cȋrstea, Partener coordonator al departamentului de dreptul muncii ȋn cadrul Dragne & Asociații, a comentat pentru publicația specializată Avocatura.com principalele schimbări prevăzute de proiect.
Explicȃnd detaliat aceste schimbări, Daniel Cȋrstea a atras atenția că ele vor constitui o nouă povară fiscală şi birocratică pentru angajatori, ȋn condițiile ȋn care aceştia sunt deja afectați de procedurile excesiv de complicate şi de instabilitatea legislativă cu care se confruntă ȋn Romȃnia.
Descarca [PDF, 434 KB]